Cine suntem?

Suntem un ordin misionar apostolic de preoți și frați al Bisericii Catolice precum Franciscanii, Dominicanii sau Benedictinii. Numele oficial al ordinului este Societatea lui Isus (lat. Societatis Iesu) de unde ni se trage și numele de iezuiți. Trăim și anunțăm Evanghelia – Vestea ce Bună a Domnului nostru Isus Cristos după exemplul și carisma sfântului Ignaţiu de Loyola prin observarea voturilor de sărăcie, curăție şi ascultare. Suntem prezenți în toată lumea şi activăm în cele mai variate domenii pentru apărarea credinţei şi promovarea dreptăţii: educație și învăţământ, cercetare ştiinţifică şi tehnologică, comunicare și mass-media, inculturarea credinţei şi dialog interreligios.
Suntem însoțitori ai lui Isus, prieteni în Domnul, chiar dacă foarte diferiți între noi ca vârste, culturi, origini și chiar sensibilități de credință! Și totuși, în ciuda acestor diferențe, ne recunoaștem uniți de aceeași experiență spirituală. Fiecare dintre noi trăiește acea încredere adâncă în Cristos hrănită de felul de a ne ruga moștenit de la Sfântul Ignațiu de la Loyola. Împărtășirea acestei experiențe naște în noi respectul și afecțiunea care ne permit să trăim, să ne rugăm și să slujim împreună. Acesta este Corpul Societății lui Isus!