Aprobarea Ordinului

Prima formulă a Institutului

1539

kezirasFormula Instituti, a cărei primă atestare datează din 1539, constituie
nucleul legislativ iniţial al Societăţii lui Isus şi, chiar dacă este scrisă într-un limbaj juridic şi curial, descrie experienţa spirituală a lui Ignaţiu şi a primilor săi însoţitori. Francisc Xaveriu povesteşte astfel despre acest lucru:

Printre multele haruri pe care Domnul Dumnezeul nostru le-a revărsat asupra mea în viaţa aceasta şi mi le oferă în fiecare zi, se numără următorul: să văd în timpul vieţii mele ceea ce mi-am dorit atât de mult, şi anume aprobarea Ordinului nostru şi a modului nostru de viaţă. Fie mereu lăudat Domnul Dumnezeul nostru pentru că a considerat că este bine să fie exprimat în public ceea ce a transmis, în intimitate, servitorului Său şi părintelui nostru Ignaţiu”.

În formulă există mai multe principii, printre care disponibilitatea de a preda Catehismul copiilor şi un vot special, în afara celor de sărăcie şi curăție, de ascultare faţă de Papa – circa missiones –, prin care iezuiţii se pun la dispoziţia Papei pentru orice tip de misiune.

 

Bula Regimini militantis

1540

Pe 27 septembrie 1540, Papa Paul al III-lea aprobă în mod oficial, prin bula Regimini militantis Ecclesiae, întemeierea Societăţii lui Isus. Prin aceasta, se confirmă principalele caracteristici ale iezuiţilor precum numele de „Societatea lui Isus”, apostolatul universal şi votul special de ascultare faţă de Papa.

Se spune că, după ce a citit documentul fondator, Pontiful a exclamat: „Digitus Dei est hic” („Aici este mâna lui Dumnezeu”).

Documentul, care stabileşte modul de viaţă al iezuiţilor, este scris în mare parte în perioada 1539-1556 şi se naşte din experienţa spirituală şi de viaţă a lui Ignaţiu şi a primilor săi însoţitori.

 

Alegerea lui Ignaţiu ca Superior general

1541

Odată cu aprobarea primită din partea Papei, Ordinul trebuie să-si aleagă un Superior general propriu; alegerile au loc pe 2 aprilie 1541 şi cu toţii îl aleg pe Ignaţiu. Doar el scrie pe buletinul său de vot că îl alege pe cel care va primi cel mai mare număr de voturi, cu condiţia să nu fie el. Un nou tur de scrutin are loc pe 13 aprilie cu un rezultat identic, şi atunci Ignaţiu se retrage la mănăstirea Sf. Petru în Montorio. Acolo, franciscanul Fra Teodoro da Lodi, care îl spovedește, îi ordonă să accepte şi astfel Ignaţiu îşi dă propriul consimțământ.

 

Confirmarea Societăţii lui Isus

1550

La Roma, Societatea lui Isus (Societas Jesu) se stabileşte la biserica „Santa Maria degli Astalli”; Francisc Xaveriu pleacă spre Indiile Orientale şi Japonia, în timp ce Ignaţiu şi însoţitorii săi încep să predea Catehismul, să predice şi să fondeze opere socio-caritative, precum „Casa Sfânta Marta” care găzduieşte foste prostituate, sau să aibă grijă de orfani şi săraci. În 1550, Papa Iuliu al III-lea confirmă în mod solemn Ordinul printr-un scurt Exposcit debitum. Acum Societatea lui Isus este recunoscută şi începe să funcţioneze în centrul Romei, „căutându-l pe Dumnezeu în toate lucrurile”, conform unui gând al lui Ignaţiu însuşi.

 

Autobiografia

1553

ignat001În ultimii ani ai vieţii sale, Ignaţiu, nu după puţine cereri din partea discipolilor săi, hotărăşte să-si povestească biografia în scris, cu alte cuvinte să vorbească despre cum Domnul l-a ghidat de la începutul convertirii sale şi până la fondarea Societăţii lui Isus. Este intitulată Istorisirea pelerinului sau Autobiografie, deoarece Ignaţiu însuşi narează evenimentele, la persoana a III-a, şi este considerată drept un adevărat testament spiritual. Mai mult decât a vorbi despre sine însuşi, Ignaţiu a dorit să povestească „istorisirea” lui Dumnezeu într-un suflet pe care El îl pregătea să devină întemeietor al unui Ordin religios şi iniţiator al unei noi spiritualităţi. Acestei „istorisiri” a lui Dumnezeu îi corespunde „istorisirea” colaborării unui om – Ignaţiu – aflat într-o căutare continuă a voii Domnului. Este istorisirea unei singure experienţe cu doi actori principali în care se amestecă realităţi umane şi de credinţă.

 

 

Moartea lui Ignaţiu

1556

ignac halalIgnaţiu suferă de o formă gravă de colecistopatie. În seara de 30 iulie 1556, îşi dă seama că i se apropie sfârşitul şi doreşte să primească binecuvântarea Papei, numai că secretarul lui, Juan de Polanco, amână împlinirea acestei dorinţe până dimineaţa următoare. Ignaţiu acceptă, zicând: „Faceţi cum credeţi că e mai bine; mă predau în totalitate vouă”. Un discipol, care dormea în camera de lângă, îl aude rugându-se supus pe la miezul nopţii: „O, Doamne”. Ignaţiu moare în dimineaţa de 31 iulie 1556 fără să primească sacramentele consacrate muribunzilor, la vârsta de 65 de ani, şi este înmormântat pe 1 august în biserica „Santa Maria della Strada”.

În 1609, este beatificat de către Papa Paul al V-lea şi, la 12 martie 1622, este canonizat de către Papa Grigore al XV-lea; după cincisprezece ani (pe 23 iulie 1637), trupul său este pus într-un mormânt din bronz auriu în Capela Sfântului Ignaţiu din Biserica „Il Gesù” din Roma.