Primii însoţitori


Studiile din Paris

1528

Ignaţiu înţelege că trebuie să-şi aprofundeze şi să-şi completeze studiile pentru a-I putea servi mai bine lui Dumnezeu. Astfel, pleacă singur pe jos spre Paris, unde va ajunge pe 2 februarie 1528. Va rămâne acolo timp de şapte ani, urmând cursuri de teologie şi obţinând calificarea de magister in artibus. Nu sunt ani uşori deoarece va trebui să găsească banii pentru a se menţine la studii şi trăieşte umilinţa de a trebui să stea pe băncile universităţii de la Sorbona – el care deja începea să aibă o anumită vârstă şi care începea să sufere de puternice dureri de stomac. Totuşi, anii parizieni vor fi şi aceia în care începe să întâlnească primii studenţi care, după ce au făcut exerciţiile spirituale, vor decide să-şi petreacă propria viaţă drept „însoţitori ai lui Isus”. Societatea lui Isus nu se naşte de fapt în jurul lui Ignaţiu, ci în jurul experienţei legate de Dumnezeu pe care Ignaţiu îi ajută să o aibă prin intermediul Exerciţiilor. Se formează un grup cu caracter internaţional, constituit din cinci spanioli, patru francezi şi un portughez, toţi studenţi la Sorbona. Pe 15 august 1534, în capela din Saint-Denis în Montmartre, Ignaţiu, Petru Favre, Francisc Xaveriu, Nicolas Bobadilla, Diego Laínez, Alfonso Salmerón şi Simão Rodrigues vor depune voturi de curăție, de ascultare şi de plecare în Țara Sfântă pentru a propovădui Evanghelia; iar dacă nu ar fi reuşit să plece la Ierusalim, ar fi mers la Papă pentru ca acesta să îi trimită în locul în care ar fi fost cea mai mare nevoie de ei.

 

Întoarcerea în Spania

1535

Înainte de a pleca spre Veneţia, însoţitorii lui Ignaţiu decid împreună ca acesta să se întoarcă în Spania pentru a-şi putea trata durerile de stomac şi pentru a rezolva unele treburi pe care unii dintre ei le mai aveau de rezolvat (Pr. Polanco şi Pr. Araoz adaugă ca motiv care l-a făcut pe Ignaţiu să se întoarcă pe meleagurile natale şi dorinţa de a corecta exemplul rău dat în tinereţe).

Astfel, Ignaţiu merse prin Pamplona, continuă până la Almazzano, satul Părintelui Laínez, apoi la Toledo, unde îi vizită pe părinţii lui Salmerón şi ajunse într-un final la Valencia.

După ce îşi rezolvă problemele, luă de aici barca pentru a se întoarce în Italia, chiar dacă mulţi îl sfătuiseră să nu facă asta deoarece mările erau invadate de navele lui Barbarossa, pirat din armata lui Soliman al II-lea. Ajuns la Genova, se îndreptă spre Bologna şi mai apoi spre Veneţia, unde se întâlni cu discipolii săi pentru a se îmbarca spre Ierusalim.

 

Dezamăgirea din Veneţia

1535

Pe 27 aprilie 1537, Papa dă grupului permisiunea de a merge pe Pământurile Sfinte şi în aceeaşi zi Paenitentiaria Apostolica dă permisiunea iezuiţilor să formeze un corp preoţesc. Situaţia politică era foarte instabilă şi relaţiile conflictuale între veneţieni şi turci nu permiteau niciunei nave să iasă în larg. Ignaţiu şi însoţitorii săi hotărăsc să aştepte un an şi între timp se împart în diferite oraşe din apropiere, rugându-se şi trăind ca săracii. În Autobiografie se vorbeşte despre acest aspect astfel:

[la Vicenţa] au găsit în afara oraşului o casă fără uşi şi fără ferestre, dormind în ea pe nişte paie pe care şi le-au adus. Doi dintre ei mergeau să ceară de pomană în oraş de două ori pe zi, dar ceea ce primeau era atât de puţin, încât abia îşi duceau zilele. Mâncau de obicei puţină pâine prăjită – când o aveau – pe care o prăjea cel care rămânea acasă. Petrecură astfel patruzeci de zile, nefăcând altceva decât să se roage”.

 

Spre Roma

1537
la stortaTotuşi, neputând pleca spre Roma, pentru a-şi ţine făgăduința făcută în capela de la Saint-Denis, iezuiţii au hotărât să se întoarcă la Roma doi câte doi şi să se pună la dispoziţa Papei. Chiar la porţile Romei, Ignaţiu are o experienţă mistică extraordinară numită „viziunea din Storta”, pe care o descrie astfel:

„Într-o zi, aflându-se la câteva leghe de Roma, intră într-o biserică şi, pe când se ruga, simţi o adâncă schimbare în suflet şi văzu atât de limpede că Dumnezeu Tatăl îl aşeza alături de Cristos, Fiul Său, încât n-ar îndrăzni nicicum să se îndoiască de faptul că Dumnezeu Tatăl l-a aşezat atunci alături de Fiul său”.    

Această experienţă simţită profund în sufletul său îi confirmă hotărârea de a se lăsa în voia Domnului, care nu era de a merge la Ierusalim, ci într-un alt loc unde să poată fi de mai mare ajutor oamenilor, chiar dacă nu îi era absolut deloc clar ce se va întâmpla la Roma. Dumnezeu completează experienţa de la Cardoner în Manresa şi îl face pe Ignaţiu să înţeleagă că Societatea lui Isus este dorită de Domnul însuşi.