Date cronologice ale prezenţei iezuiţilor în România

1579, 20 oct.
La cererea Principelui Transilvaniei, Ştefan Báthory, sosesc pe teritoriul României de azi 11 iezuiţi. Aceştia se stabilesc în afara Clujului, la Mănăştur.

1581
Deschiderea unui colegiu în centrul Clujului care va deveni Universitatea din Cluj cu Facultăţi de Teologie, Filozofie şi Drept.

1581
Deschiderea unei case şi a unei şcoli (1585) la Alba Iulia.

1584
Înfiinţarea unei reşedinţe la Oradea.

1583 – 1585
Petru Cercel se refugiază în Transilvania pe lângă iezuiţi, după cum aminteşte P. Possevino, misionar, într-o scrisoare trimisă Generalului Iezuiţilor din acea vreme, P. Acquaviva.

1588 – 1595
Prima expulzare a iezuiţilor din Transilvania de către calvinişti.

1588 – 1591
Primele activităţi ale iezuiţilor în Moldova, la Cotnari.

1591 – 1635
Se remarcă Gheorghe Buitul din Caransebeş, primul iezuit român şi primul român trimis la Roma pentru studiile superioare ecleziastice.

1593
Deschiderea unui colegiu la Odorheiu Secuiesc.

1610 – 1615
A doua expulzare a iezuiţilor, la intervenţia principelui Gabriel Báthory.

1615
Se reînfiinţează şcolile de la Cluj (Academia Claudiopolitana) şi Alba Iulia.

1619
Are loc, la Kosice (în Slovacia de astăzi), martiriul iezuiţilor ucişi de către calvinişti: unul dintre aceşti martiri era Ştefan Pongrácz din Vinţu de Jos (Alba Iulia).

1636
Gheorghe Buitul traduce în limba română cunoscutul Catehism al lui Petru Canisiu; din această traducere mai există un singur exemplar din a doua ediţie (1703).

1644
P. Paul Beke este trimis în Moldova cu misiunea de a întemeia o reşedinţă la Iaşi. Mai târziu, împreună cu alţi iezuiţi veniţi din Polonia, vor deschide o şcoală la Iaşi şi una la Cotnari.

1652
A treia expulzare a iezuiţilor din Transilvania de către principele Rákóczy István.

1659
Sinodul catolic din Bacău încredinţează iezuiţilor parohiile catolice din Iaşi şi din Cotnari.

1672, 1683
Iezuiţii sunt expulzaţi din Moldova de două ori din cauza războaielor cu turcii. Vor reveni după 1699.

1700
Unirea românilor din Transilvania cu Biserica Romei. Iezuiţii s-au străduit să lucreze pentru unitatea dintre ortodocşi şi catolici, văzută ca cea mai bună modalitate pentru a înfrâna calvinizarea ţării. Această Unire a fost posibilă datorită sprijinului Habsburgilor şi a Cardinalului de Esztergom, Leopold Kollonich. Acelaşi cardinal a impus episcopilor uniţi cu Roma – împotriva sfatului iezuiţilor – un iezuit în calitate de „teolog”, pentru a fi ajutaţi în păstorirea lor şi în conformarea după normele Romei.
Până în anul 1773 iezuiţii, cincisprezece în total, au îndeplinit funcţia de „teolog” pe lângă episcopul greco-catolic din Transilvania. Această funcţie problematică, pentru care iezuiţii au fost pe nedrept acuzaţi de a fi încercat să denatureze identitatea românilor, a fost analizată cu luciditate în lucrarea, „Teologul” a lui Vasile Bărbat, S.J.

1726
Deschiderea primei şcoli medii la Timişoara.

1728
Iezuiţii încep construcţia unei biserici la Târgu Mureş.

1773
Suprimarea generală a Ordinului. La acea dată, iezuiţii aveau pe teritoriul de astăzi al României reşedinţe, şcoli şi biserici la Cluj, Alba Iulia, Odorheiu Secuiesc, Timişoara, Târgu Mureş, Sibiu, Braşov, Satu Mare, Baia Mare şi Gheorgheni.

1814
Reînfiinţarea Ordinului.

1858
Iezuiţii revin la Satu Mare.

1886 – 1905
Prezenţa iezuiţilor la Iaşi cu ocazia înfiinţării Seminarului Diecezan şi la acelaşi Seminar între anii 1930-1939 şi mai apoi înaintea instaurării comunismului. Aici îl amintim pe P. Felix Wiercinski.

1918
Iezuiţii se organizează ca „Misiune”, dependentă mai întâi de Provincia Belgiei iar apoi de Provincia Meridională a Poloniei.

1927
Intră în Noviciatul din Satu Mare primul iezuit greco-catolic, P. Cornel Chira, care devine mai apoi Vice-Provincial şi va muri în 1953 în închisoarea din Jilava.

1934
Misiunea română devine vice-provincie iar primul vice-provincial al iezuiţilor din România este P. George Fireza din Uricani (Hunedoara) decedat în 1946: înainte de a deveni iezuit în 1931, a fost vicar general al Diecezei greco-catolice de Lugoj.

1938
Vice-provincia Română a iezuiţilor numără 45 de membri.

1948
Instaurarea regimului comunist în România. Iezuiţi aveau în acea perioadă case la Satu Mare, Cluj, Cernăuţi, Bucureşti, Toteşti şi Iaşi. Majoritatea iezuiţilor străini au fost expulzaţi, iar alţii duşi în închisoare ori la mănăstirea franciscană din Gherla, unde timp de 7 ani au fost ţinuţi sub supraveghere.

1974
Provincia Română numără 13 membri: 8 preoţi şi 5 fraţi.

1990
În luna noiembrie P. General Peter-Hans Kolvenbach vizitează România. Cu câteva zile înainte au sosit doi iezuiţi misionari: un italian, P. Olivo Bosa şi un maltez, P. Robert Soler.

1991
Se deschide noviciatul de la Cluj şi mai apoi case la Bucureşti, Deva, Iaşi şi Satu Mare.

2002
Provincia Română este compusă din 29 de membri: 9 preoţi (dintre care 8 străini), 3 fraţi şi 17 scolastici în formare.