Despre chemare

Despre chemare pot fi spuse tot atâtea lucruri câte persoane sunt. Un Dumnezeu personal cheamă oameni unici. Se poate vedea aceasta şi din cele de mai jos.


 

Mă numesc Ambrozie, am 25 de ani și sunt din zona Bacăului. Ca să mă prezint aș putea spune că sunt o persoană plină de viață, veselă și plină de surprize. De mic  doream să devin preot și pentru a-mi urma dorința, la vârsta de 14 ani am ales să urmez liceul teologic, trăind o experiență de formare în seminarul fraților capucini, timp de trei ani. Am plecat din seminar, nefiind convins că aceasta ar fi vocația mea. După terminarea liceului m-am înscris la Facultatea de Teologie și Asistență Socială din Bucuresti. În această perioadă i-am întâlnit pe iezuiții din Bucuresti și am început să frecventez grupul de rugăciune Claudianum din această comunitate. Astfel m-am apropiat de ei și de modul lor de a fi.  Am absolvit facultatea în 2012 și intentionam să iau o decizie în ceea ce privește drumul pe care urma să merg. Așadar, facând pentru prima dată Exercițiile Spirituale, a reapărut în mine dorința de a-l urma pe Cristos. În timp ce mă gândeam și visam aceste lucruri, am descoperit că această dorință creștea treptat. Astfel, după exercitii, am împărtășit aceste gânduri cu unul dintre preoții iezuiți, care mi-a propus un parcurs vocațional, să văd mai în de aproape ce vrea Domnul de la mine. În luna Octombrie am început discernământul (timp de rugăciune, confruntare, reflexie și îndrumare spirituală) și astfel am început să locuiesc în comunitate împreună cu ei. În perioada, în care am fost candidat pentru a intra în Societatea lui Isus, însoțit de îndrumătorul meu spiritual, recitind trecutul meu am început să descopăr diferite lucruri și calități personale. O parte din aceste descoperiri mi-au confirmat convingerea că sunt chemat să-l servesc pe Cristos. Așadar, exprimându-mi dorințele părintelui meu spiritual, împreună cu el, am decis să merg pe drumul către preoție. Astfel in Octombrie 2013, am intrat în noviciat și de atunci  „iată-mă aici!”

Ambrozie Mengheriș



Mă numesc Alexandru și am 21 ani. Pentru a istorisi câte ceva din povestea vietii mele, aș începe cu perioada liceului, când în timpul liber mai dădeam o mână de ajutor, împreună cu niște prieteni, Asociației Yana (You Are Not Alone). Ajutam la lecții diferiți băieți, care proveneau din familii destrămate sau cu situații precare. Această experiență m-a atins profund. Am înteles că nu sunt singur: văzând acei băieți în dificultate, mă întrebam ce să fac, cum aș putea să-i ajut mai mult. În această perioadă am simțit puternic dorința de a mă implica concret în viața socială. M-am adresat iezuiților, de altfel foarte implicați în acest sector, și astfel am început să-i frecventez. Această întâlnire a fost fundamentală.

Continuam însă să nu țin cont de asta și să amân. Cu cât trăiam mai aproape de iezuiți, cu atât simțeam că acel drum era comun cu al lor.

Am prins curaj, și am început să vorbesc de ceea ce se întâmpla în inima mea.

Recitind istoria mea, însoțit de îndrumătorul meu spiritual, am putut observa cum Dumnezeu orientase spre El dorința mea de a-i ajuta pe ceilalți, de a vorbi despre greutățile lor, de a trăi împreună cu ei speranțele pe drumul Societății lui Isus.

În acea perioadă mă simțeam un creștin comun: mergeam la liturghie în fiecare duminică, dar nu mă interesa ceva mai mult.

Ajuns student la inginerie cadastrală și topografică, mutându-mă la Bucuresti am decis să-i frecventez mai des pe iezuiți. La scurt timp după aceea am cunoscut SAMR (Serviciul de Ajutor Maltez Român) cu care am început să colaborez.

În anul 2012 am făcut pentru prima dată Exercițiile Spirituale la Ghimes: primele 2 săptămâni din luna ignațiană. Acolo, pentru prima oară în viața mea, am simțit că l-am întâlnit pe Dumnezeu. Nu eram obișnuit să mă rog și descoperirea Lui, necunoscut până atunci, m-a minunat mult. Mă simțeam schimbat, și mă întrebam: doresc într-adevăr să-i ajut pe ceilalți? Ce legătură are asta cu El? Ce îmi cere să fac?

Îmi era frică și în următoarele luni am încercat să nu dau prea multă importanță acestei experiențe, reluându-mi viața mea obișnuită.

M-am apropiat din nou de iezuiti: în fiecare joi seara participam la “Meditarea Cuvântului”, urmată de liturghie. În anul 2013 am completat celelalte două săptămâni din luna ignațiană. Îndoielile mele începuseră în sfârșit să dispară. Se născuse în mine dorința de a deveni iezuit. Deși eram aveam prietenă, am simțit nevoia să aprofundez relația mea cu Dumnezeu urmând acest drum. Am mers să locuiesc la iezuiții din Bucuresti, ca simplu student universitar.

De câțiva ani buni participam la Tabăra de la Larguta (inițiativă Yana în colaborare cu iezuiții) eram implicat și în organizarea “Zilelor ignațiene ale tineretului – Magis”.

Ceea ce mișca inima mea era dorința de a da și altora din ceea ce am primit și continuam să primesc.

Acel Dumnezeu pe care îl cunoscusem în timpul „Exercitiilor Spirituale” se manifesta în fața mea prin figuri și întâlniri neașteptate.

Când mă gândeam la alegerea de facut, în inima mea deja răsuna răspunsul.

Continuam însă să nu țin cont de asta și să amân. Cu cât trăiam mai aproape de iezuiți, cu atât simțeam că acel drum era comun cu al lor.

Am prins curaj, și am început să vorbesc de ceea ce se întâmpla în inima mea.

Recitind istoria mea, însoțit de îndrumătorul meu spiritual, am putut observa cum Dumnezeu orientase spre El dorința mea de a-i ajuta pe ceilalți, de a vorbi despre greutățile lor, de a trăi împreună cu ei speranțele pe drumul Societății lui Isus.

Alexandru-Ionuț Duma



M-am născut în Roman în anul 1992 într-o familie care mi-a dăruit o copilărie frumoasă și fericită. Aici am descoperit și cultivat pasiunea pentru dans și dansuri tradiționale.

De mic am fost învățat să-l iubesc pe Dumnezeu: nu îmi amintesc exact când mi-am dorit prima dată să devin preot, dar știu că eram foarte mic. După prima sfântă împărtășanie am început să fiu ministrant la noi în parohie, la vârsta de 15 ani am intrat în Seminarul Mic Diecezan din orașul Bacău. Aici am învățat să cresc în credință, pentru Isus, aceasta fiind o cerință  a inimii chiar dacă viața mea spirituală era destul de formală și rugăciunea mea făcea mai mult parte dintr-un program rigid. Îmi aduc aminte că în acești ani jucam fotbal din ce în ce mai bine, am continuat să-mi cultiv vocea și am început să dirijez corul.

La începutul celui de-al doilea an din Seminarul Mare am intrat într-o criza profundă: mă întrebam dacă experiența pe care o trăiam mă pregătea într-adevăr să-mi ofer viața în trăirea totală cu Dumnezeu pe drumul preoției. În acel moment am simțit pentru prima dată dorința de a intra în „Societatea lui Isus”, de care auzisem vorbindu-se la cursuri, chiar dacă nu am dat imediat curs acestui gând, după un an în care am crezut că Dumnezeu se îndepărtase de mine, sau chiar că nu ar mai exista, am găsit puterea de a continua și a-l urma, în ciuda tuturor îndoielilor mele. Am încercat să mă încredințez Lui sperând că harul să-mi fie de ajuns. Gândul să devin iezuit continua să revină chiar dacă încercasem în repetate rânduri să-l înlătur; în special datorită anilor multi de formare în cadrul Societății lui Isus, ani care păreau un timp mult prea lung… Îndrumătorul meu spiritual m-a sfătuit să caut o activitate propusă de iezuiți la care să particip  și eu unde să mă întâlnesc cu ei, pentru a-i cunoaște mai bine.

În timpul Paștelui din 2014 am trăit o experiență deosebită la Satu Mare, am rămas marcat de libertatea interioară a iezuiților, de capacitatea lor de a trăi intens uniunea între viata spirituală și activitatea cotidiană. După acele zile a urmat un timp de discernământ în care am luat hotărârea de a intra în Societatea lui Isus. În vara lui 2014 am participat la diverse activități organizate de iezuiți și am facut 8 zile de Exercitii  Spirituale alături de ei, pentru a primi confirmarea alegerii făcute. La începutul lui Octombrie împreună cu alți colegi am lăsat Romania pentru a începe Noviciatul la Genova.

Cătălin-Teofil Cernica