Iezuiţii la Conciliul din Trento

1551

Încă de la început, Conciliul din Trento are două scopuri principale: afirmarea învățăturii de credință împotriva noilor erezii luterane şi reformarea moralei contra abuzurilor disciplinare. La îndeplinirea lor au participat şi doi iezuiţi, Laínez şi Salmerón, trimişi acolo ca teologi şi desemnaţi de Ignaţiu la cererea Papei Paul al III-lea. Se uneşte grupului şi Pr. Jay, trimis ca înlocuitor al episcopului din Augsburg. Ignaţiu participă prin intermediul unei scrisori, care conţinea informaţii despre cum trebuia să se comporte iezuiţii la Trento, dorindu-şi bunăvoinţa episcopilor participanţi pentru noul Ordin şi considerându-i pe confraţii săi mai mult ca mediatori decât ca protagonişti ai evenimentului.

Indicaţiile lui Ignaţiu sugerează ca aceştia să fie calmi în modul lor de a vorbi şi de a asculta cu seninătate, pentru a înţelege şi a cântări părerile celorlalţi, pentru a putea hotărî dacă să răspundă sau să tacă. Ignaţiu insistă ca preoţii să construiască, continuând să se consacre, în limita timpului disponibil, slujirii pastorale normale care cuprinde predici, ascultarea confesiunilor, organizarea de conferinţe şi învăţământul pentru tineri, vizite săracilor din spitale şi îndemnarea celor din jurul lor la credinţă şi rugăciune. Nu în ultimul rând, Ignaţiu îi îndeamnă la un mod de viaţă care să conţină o întâlnire între ei în fiecare seară pentru a discuta despre experienţele din ziua respectivă, a stabili programul pentru ziua următoare şi a lua măsuri care să corecteze orice aspect greşit al purtării lor.

Poate părea uimitor faptul că Ignaţiu nu s-a dedicat mai mult Conciliului din Trento. Urmându-l, nici ceilalţi iezuiţi, în afară de cei implicaţi în mod direct, nu i-au oferit multă atenţie. Aceştia ştiau că acest eveniment se adresa în special protestanţilor şi, chiar dacă erau dornici să predice învăţături în conformitate cu decretele doctrinare, nu le vedeau, cu toate acestea, aplicate explicit Societății lui Isus.