Unde şi cum trăim?

 Printre oameni

Trăim în mijlocul oamenilor. Casele noastre sunt adesea situate în inima oraşului mai degrabă decât la ţară sau în locuri izolate. Sunt case mai degrabă decât mănăstiri. Chiar şi felul nostru de a ne îmbrăca este neobişnuit: nu avem un veşmânt religios care să ne identifice. În funcţie de circumstanţe, hotărâm care este cel mai potrivit mod de a ne prezenta oamenilor. Misiunea noastră se naşte din ascultarea atentă şi discretă a contextului în care trăim pentru a vedea unde şi cum acţionează Spiritul Sfânt în situaţia respectivă.

ffl_9909

 

Persoane consacrate fără cor”

Deschiderea noastră structurală spre lume este recunoscută şi prin faptul că primii iezuiţi au cerut şi au obţinut dreptul de a se constitui ca Ordin religios fără obligaţia rugăciunii în comun, aspect care a reprezentat o revoluţie în lumea ecleziastică. Punctul cel mai important al comunităţilor noastre este apostolic, în alte cuvinte îndreptat spre exterior. Modul nostru de a trăi în comunitate se bazează pe împărtăşirea continuă a experienţei noastre personale. Din acest motiv, Ignaţiu îşi dorea să fim numiţi „prieteni întru Domnul”.

flo_9283